Young Artists

Competition Canvas Logo

Apel către toți artiștii cu vârsta între 0 și 18 ani:

Folosiți-vă creativitatea pentru a ne ajuta să creăm o lume cu zero poluare!
Poluarea ne afectează pe fiecare dintre noi. Cu toate acestea, în principal generația mai tânără va trebui să trăiască în lumea de mâine cu consecințele felului în care noi tratăm mediul astăzi. Vrem să îi oferim acestei generații ocazia de a se exprima în legătură cu modul în care vede aspectele de mediu în lumea în care trăiește, fie la nivel local, fie la nivel mondial. Vrem să îi punem la dispoziție o platformă în care să își imagineze o lume de mâine mai bună, o lume fără poluare, și să se exprime prin intermediul artei.

De aceea, în așteptarea Săptămânii verzi europene din acest an, lansăm un apel la transmiterea unor creații artistice cu tema „Lumea mea fără poluare”, încurajând tinerii artiști să prezinte cum ar putea arăta o lume fără poluare.

Este șansa TA să îți faci aptitudinile artistice vizibile la nivel european și să ne arăți lumea în care ai vrea să trăiești.

REGULI ȘI INSTRUCȚIUNI

Tinerii artiști europeni cu vârsta între 0 și 18 ani, care doresc să împărtășească viziunea lor asupra unei lumi fără poluare.

Contribuțiile artistice trebuie să abordeze tema din acest an a Săptămânii verzi europene: „Zero poluare – pentru oameni mai sănătoși și o planetă mai sănătoasă”.

Participanții sunt invitați să transmită o imagine care să ilustreze cum își imaginează o lume fără poluare, acoperind diverse elemente sau axându-se pe o parte specifică, de ex. aerul, apa, solul fără poluare sau produsele de zi cu zi pe care le folosim.

Tehnica artistică rămâne la latitudinea autorilor. De la desene, picturi și colaje de imagini până la fotografii și combinații ale diferitelor tehnici – vrem să îți dai frâu liber imaginației!

Fii original! Participând, confirmi că ești unicul autor și deținător al drepturilor de autor pentru creația artistică transmisă.

Contribuțiile trebuie să fie transmise sub o formă digitală (JPG sau PNG) și, de preferință, într-un format orizontal (rezoluție recomandată: 1200x675 pixeli). Îți poți împărtăși contribuția pe Twitter, Facebook sau Instagram folosind hashtag-ul #ZeroPollution. Nu uita să etichetezi conturile noastre EU Environment în postarea ta pentru ca noi să putem vedea creația ta artistică și să te putem contacta ulterior

Ca alternativă, îți poți trimite contribuția la adresa EU-ENV-social-media@ec.europe.eu. Te rugăm să te asiguri că prenumele și vârsta artistului sunt menționate în postarea de pe platformele de socializare sau în e-mailul transmis.

Artiștii își pot transmite contribuțiile până la data de 15 mai 2021, ora 18:00 CET.

Creațiile artistice transmise vor fi afișate cu ocazia Săptămânii verzi europene 2021 pe platformele de socializare, pe site-ul web al evenimentului și/sau în cadrul conferinței virtuale. De asemenea, imaginile vor fi avute în vedere pentru a ilustra alte comunicări ale Comisiei Europene cu privire la o poluare zero și nu numai.

Ne rezervăm dreptul de a lua în considerare sau nu creațiile artistice transmise.
Vă rugăm să rețineți că, prin transmiterea unei creații artistice, vă oferiți consimțământul inechivoc în legătură cu „
Termenele și condițiile” competiției și cu „Condițiile de utilizare” ale Instagram, Facebook și Twitter, inclusiv în ceea ce privește utilizarea datelor cu caracter personal ale autorilor (vârsta și prenumele), acordând totodată dreptul nerestricționat, liber de redevențe și perpetuu de a utiliza, reproduce, comunica, modifica și afișa operele (integral sau parțial) în orice scop, fără vreo taxă sau altă formă de compensație și fără vreo altă notificare sau permisiune necesară.